Viorel Lis nu a mai apărut în ultima perioadă la televizor din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă. De curând, fostul edil a împlinit 80 de ani.

După o lungă perioadă în care a stat departe de aparițiile la TV, Viorel Lis a acceptat să apară în emisiunea lui Cristi Brancu. Soțul Oanei Lis nu s-a putut deplasa în platoul de la Prima TV, ci a primit echipa de filmare la el acasă.

Recent, Viorel Lis a împlinit 80 de ani, însă nu și-a sărbătorit ziua de naștere așa cum obișnuia în alți ani. Fostul edil al Capitalei a primit mesaje din partea prietenilor săi și a stat acasă. Din păcate, soțul Oanei Lis nu se mai poate deplasa și este nevoit să stea acasă.

„E o vârstă prea nasoală de 80 de ani. Nu-mi vine să cred! Oricum, nu pot să mai merg, am stat acasă și au venit niște televiziuni, prietenii mi-au dat mesaje. Atât, mai mult nu.(…) Încă n-am murit”, a spus Viorel Lis, în cadrul emisiunii lui Cristi Brancu.

În cadrul emisiunii de la Prima TV, Viorel Lis a vorbit și despre problemele de sănătate cu care s-a confruntat de-a lungul anilor.

„Am trecut prin foarte multe probleme. În primul rând, începând de acum 10 ani sau cam așa ceva, am fost operat de colicistă, acum de curând, mai de curând nu imediat, am făcut infarct, după infarct am făcut COVID. Oricum, musafirii care veneau cel mai des la mine erau de la salvare. Au trecut astea și acum pot să spun că mă simt destul de bine, nu mai am nicio durere. Aștept să văd ce organ mai cedează și trebuie să mai fac. Dar v-am spus, acum mă simt foarte bine, adică în afară de faptul că nu pot să merg”, a mai spus Viorel Lis.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Ce cadou i-a făcut Oana Lis