Primăria Municipiului București a demarat un proiect de modernizare a sistemului de termoficare în șapte zone ale orașului. Procedura de achiziție a serviciilor de proiectare și execuție pentru reabilitarea rețelei primare de termoficare a fost lansată în SEAP, conform declarațiilor primarului general al Capitalei, Nicușor Dan.
Am lansat în SEAP procedura de achiziție a serviciilor de proiectare și execuție pentru reabilitarea rețelei primare de termoficare pe o lungime de 7,4 km, parte a obiectivului de investiții „Modernizare magistrale de termoficare aparținând S.A.C.E.T. București”, a precizat Primăria Municipiului București pe pagina de Facebook.
Primăria Municipiului București a împărțit procedura în patru loturi, iar costul total al investiției pentru proiectul de modernizare a sistemului de termoficare este de 166.817.747,23 lei, fără TVA. Zonele vizate de acest proiect sunt: Șoseaua Colentina, Strada Doamna Ghica, Bulevardul Lacul Tei, Calea Călărași, Strada Matei Basarab, Strada Delea Noua și Strada Theodor Speranția. PMB a anunțat că termenul limită pentru depunerea ofertelor este 7 iunie 2023, iar anunțul privind procedura de achiziție poate fi consultat accesând acest Link.
Nicușor Dan a vizitat șantierul din Ferentari în luna ianuarie a acestui an pentru a vedea progresul lucrărilor la rețeaua de termoficare. Aceste lucrări au fost începute de Primăria Municipiului București în mai 2021. În ianuarie s-au efectuat probe de presiune pe un tronson de 1.500 de metri, din care 1.200 de metri reprezintă rețeaua magistrală, iar 300 de metri reprezintă racordurile.

BaByliss a lansat noua Placă de păr 2 în 1 Straight Curl empowered by Ștefania: bucle rezistente sau păr drept și strălucitor fără frizz!

Parfumuri arabesti originale Arome magice la indemana pe SimpleStore.ro

Navigheaza in Succes: Beneficiile unui Curs de Ambarcatiuni
În momentul de față suntem la 11 din 13 kilometri aici și până la undeva la 15 aprilie o să terminăm lucrarea asta. Pe tot timpul ăsta oamenii au avut căldură și apă caldă pentru că au fost provizorate, a afirmat Nicușor Dan în ianuarie.
În zona Rahova – Ferentari, în luna aprilie, Nicușor Dan a anunțat că s-a efectuat o altă probă de presiune pe un tronson de 1.200 de metri de rețea magistrală. Această probă s-a efectuat cu succes și a permis conectarea la rețea a două noi puncte termice care furnizează agent termic pentru încălzirea locuințelor din zonă.
Am realizat cu succes o nouă probă de presiune pe un tronson de 1.200 m pe şantierul deschis pentru reabilitarea reţelei de termoficare în zona Rahova – Ferentari. Astfel, Compania Municipală Energetica Servicii mai face un pas pentru finalizarea lucrărilor la Obiectivul 6 – Magistrala Progresu-Ferentari, cu o lungime totală de 13 km de reţea modernizată.
Din totalul de 1.200 m conducte înlocuite și supuse probei de presiune, 1.000 de metri sunt conducte montate doar pe racordurile din punctele termice PT 4-5 Petre Ispirescu, iar 200 de metri sunt conducte magistrale.
Nicușor Dan a adăugat că noile conducte modernizate pentru termoficare beneficiază de o garanție de peste 30 de ani și vor asigura distribuția agentului termic pentru locuitorii din cartierele Rahova și Ferentari.


Curierulnational.ro
Observatornews.ro